
Aproape 140 de pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie din Vedea, judeţul Argeş, au fost evacuaţi, marţi după-amiază, după ce în bucătăria unităţii spitaliceşti a izbucnit un incendiu. Focul a fost stins de către pompierii militari. În urma incendiului izbucnit, marţi după-amiază, în bucătăria Spitalului de Psihiatrie “Sfânta Maria”, din Vedea, care se manifestă cu fum [...]

Ieri, 20.02.2012, în localitatea Tigveni, C I de 35 ani, din comuna Morărești in timp ce conducea un autoturism marca Cielo din directia Tigveni către Cepari, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit parţial cu zăpadă şi gheaţă a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca Cielo, condus regulamentar [...]

Agenții biroului de poliție rutieră Curtea de Argeș au depistat pe G A I de 21 ani, din comuna Sălătrucu, în timp ce conducea un autoturism marca Opel Astra, pe str. Traian din Curtea de Arges, fiind neînmatriculat și cu număr fals. În cauză s-a întocmit dosar penal conf. art. 85 alin.1 si 2 din OUG. 195/2002.

Numărul rromilor declarați la Recensământul din 2011 este de 15.300. Datele preliminare publicate în urma recensamantului de anul trecut arată că populația județului Arges este de 591.353 de persoane. Dintre acestea, 573.678 (97%) sunt romani, 15.300 (2,6%) s-au declarat de etnie rromă, iar restul de alte etnii. Așa cum era de așteptat, țiganii reprezintă minoritatea cea mai numeroasă din județul nostru, iar localitățile unde se află cei [...]

Top Gear a prezentat noul model Dacia Lodgy. Cel mai nou model Dacia, produs în Maroc, a fost adus în atenţia telespectatorilor Top Gear pentru câteva secunde. În cadrul episodului trei din noul sezon al emisiunii, Dacia Lodgy a fost prezentată de James May, unul dintre realizatori, care cu ani în urmă a testat şi [...]

Miercuri, 15 februarie a.c., Consiliul Judeţean Argeş s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară prin care s-a luat hotârârea de a veni în sprijinul locuitorilor judeţelor Vrancea şi Buzău, zone greu afectate de căderile masive de zăpadă. Astfel, a fost aprobată suma de 400.000 lei, câte 200.000 lei pentru fiecare judeţ, din fondul de rezervă al Consiliului [...]

Conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), DN 73C Câmpulung-Curtea de Argeş are circulaţia restricţionată pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone. Pe acelaşi drum naţional, între localităţile Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea, vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone au acces interzis. Pe [...]

Compania Dacia Group Renault este unul dintre cei mai activi angajatori din România în momentul de faţă, potrivit anunţurilor postate pe site-urile de joburi. Pentru platforma Dacia de la Mioveni, grupul francez recrutează în special ingineri - inginer metodist uzinaj, inginer uzinaj danturi, inginer metode – Specialist procese de tratamente tehnice, inginer metode scule aşchietoare, şef linie produs [...]

Unul din doi români nu are toaletă în casă. Vezi pe ce loc se află Argeșul în topul județelor dupa gradul de conectare la canalizare. România centrală este într-o febră politică acută, cu un nou Guvern proaspăt instalat, în timp ce România provincială trăiește în condiții ce amintesc mai degrabă de Evul Mediu. Canalizarea este un termen necunoscut pentru mulți români, având în vedere rata scăzută a populației care este conectată la [...]

Renault face a doua fabrică în Africa, în Algeria, după ce ieri a deschis prima unitate, în Maroc. Dacă în Maroc este sigur că va face Dacii low-cost, este posibil ca şi fabrica din Algeria să producă maşini ieftine, mai ales că producţia e destinată iniţial preponderent pieţei locale, potrivit rtv.net. După uzina de la [...]

Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață) existente pe majoritatea râurilor din bazinul hidrografic Argeş Vedea au fost staţionare. Predomină podul de gheață pe râurile Argeş, Calmatui, Vedea, Teleorman, Raul Doamnei, Bratia, Râusor, Argeşel, Neajlov, Dâmbovita. Pe râul Târgului curge năboi (zăpadă înghețată în albie). Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se [...]

Regele Mohammed al VI-lea a inaugurat ieri, 9 februarie, uzina Alianței Renault-Nissan de la Tanger în prezența lui Carlos Ghosn, Președinte Director General al Renault si al Nissan. – Noua uzina Renault-Nissan de la Tanger este rezultatul unei investitii de un miliard de euro. – Capacitatea maxima de 400 000 de vehicule pe an va permite continuarea succesului mondial [...]

Aproximativ 300 de piteșteni locuiesc la -15 grade, într-un bloc care arată ca după război, informează realitatea.net. Unele dintre apartamentele unui bloc din Piteşti nu au pereţi exteriori, din cauză că o firmă de construcţie a abandonat lucrarea de extindere pe care o contractase cu proprietarii apartamentelor. Acum, aceştia nu au încotro decât să îndure [...]

Dată dispărută din data de 5 septembrie 2007, avocata Elodia Ghinescu, a fost declarată oficial moartă. Astăzi se eliberează certificatul de deces al acesteia. Certificatul de deces va fi eliberat de Primăria Câmpulung Muscel, deoarece în această localitate s-a născut Elodia, şi urmează să fie ridicat de avocata familiei Ghinescu, Crina Radu. Acesta a putut [...]

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că începând cu ora 12:00 a fost închis traficul pe A1 Bucureşti – Piteşti (pe ambele sensuri). Traficul pe Autostrada Bucureşti – Piteşti (A1) a fost închis pe ambele sensuri, marţi la ora 12.00, a anunţat Compania Naţională [...]

Toate traseele montane din Argeş au fost închise din cauza viscolului puternic. Stratul de zăpadă de la Cota 2000 depăşeşte în unele zone chiar şi cinci metri, iar riscul de avalanşă a fost clasificat la gradul 4. De asemenea, au fost observate deja avalanşe chiar şi la altitudinea de 750 de metri, puţin mai sus [...]

Stratul de zăpadă la stația meteo Bâlea Lac și la Cota 2000 este de 158 de centimetri, pe alocuri însă, datorită viscolului, poate fi mai mare. În foarte multe locuri sunt deja formate plăci de vânt şi cornişe. În ultimele zile de viscol au fost intensificări de vânt de scurtă durată, măsurate la stația meteo [...]

În ziua de 05.02.2012, în jurul orelor 12,30 agentii Secţiei 6 Poliţie Rurale Domneşti, l-au depistat în trafic pe DN 73. C, pe raza comunei Domnești pe T.I.C., din comuna Corbi, sat Stăneşti, în timp ce circula cu un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,51mg/l [...]

Un incendiu s-a produs, duminică, la o hală de depozitare a echipamentelor şi materialelor pentru testare a Uzinei Dacia de la Mioveni. Flăcările au fost stinse de pompieri după aproximativ o jumătate de oră. Incendiul a fost anunţat la 112, iar la faţa locului au sosit trei autospeciale ale Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă [...]

Un taximetrist din Câmpulung Muscel a fost găsit carbonizat, sâmbătă noapte, în portbagajul maşinii sale care era în flăcări, pe un câmp din judeţul Argeş. Prima ipoteză a anchetatorilor este aceea că bărbatul a fost ucis, iar cadavrul aşezat în portbagaj, după care autoturismul a fost incendiat, informează rtv.net. Cadavrul taximetristului a fost descoprit de [...]

Meteorologii au emis, duminică, un cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru județul Argeș şi 19 judeţe, unde până miercuri dimineaţă va ninge viscolit. Avertizarea intră în vigoare duminică, începând cu ora 18.00. Viteza vântului va depăşi în rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri. Traficul pe reţeaua de drumuri [...]

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de SUD şi de SUD-EST a terioriului, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben. În Muntenia și Oltenia, viteza vântului va depăși la rafala 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. Viscolul se va manifesta în noaptea de 5 spre [...]

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit Comandamentului Central de Iarnă, la ora 20:30 circulaţia este întreruptă, din cauza zăpezii şi a viscolului, pe următoarele drumuri din județul Argeș: – DN7 Piteşti- Vâlcea; – DN65 Piteşti- Slatina; - DN65A Costeşti – Roşiori de Vede – Turnu Măgurele; Astfel, situaţia autostrăzilor şi drumurilor [...]

Şapte persoane, suspectate că fac parte dintr-un grup infracţional specializat în falsificare de monedă, au fost duse la audieri la sediul DIICOT, după ce au fostd erulate cinci percheziţii domiliciliare, informează, vineri, DIICOT. Cele cinci percheziţii domiciliare au fost derulate în Bucureşti. La trei dintre locaţiile vizate, au fost identificate şi ridicate aparatura şi utilajele [...]

Temperaturile foarte mici care se înregistrează în aceste zile au produs fenomene de îngheţ la suprafaţa lacurilor de acumulare şi a râurilor. Se înregistrează fenomene de iarnă în tot bazinul hidrografic Argeş-Vedea. S-au format: pod de gheaţă continuu pe rîurile Argeş, Vedea, Teleorman, Râuşor, Dâmboviţa, Cârcinov, Vâlsan, Bratia, pod de gheaţă compact pe râul Arefu, [...]

Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a sărbătorit Ziua Mondială a Zonelor Umede împreună cu elevii din clasa a VI-a de la Colegiul Ion Cantacuzino. Au fost prezentate materiale despre zonele umede, importanţa lor şi necesitatea de a fi protejate de fiecare dintre noi. Copiii au primit materiale educative despre apă, mediu şi vieţuitoare. La final, [...]

Un cetăţean italian a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins de poliţişti, marţi după-amiază, conducând cu 201 kilometri la oră pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Maşina condusă de cetăţeanul italian a fost surprinsă, în jurul orei 13.45, de aparatul radar pe autostrada A1, pe sensul spre Piteşti, în zona kilometrului 86 viteza cu [...]

Lansarea monovolumului Lodgy în acest an va aduce Renault încasări bune, care vor putea fi investite în extinderea gamei, centrul de cercetări din România lucrând deja la o berlină de familie care ar putea relansa în 2015 numele Dacia Solenza, potrivit portalului Caradisiac. Portalul francez a postat inclusiv o imagine creată pe calculator de jurnaliştii săi, [...]

Mai mult sticle cu vin de împărtăşanie, bani din cutia milei şi obiecte de cult au fost furate dintr-o biserică din comuna argeşeană Negraşi, informează Agerpres. Autorii furtului, doi tineri în vârstă de 18 şi, respectiv, 30 de ani, au fost identificaţi şi sunt acum cercetaţi pentru furt calificat. Preotul paroh din satul Bârlogu a sesizat [...]

Luni, 30 ianuarie 2012, a fost semnat la Ministerul Mediului şi Pădurilor contractul de Finanţare a Proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş“. Delegaţia a fost condusă de Primarul Municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, în calitate de Preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş, de Gelu Mujea, Director General al [...]

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au prins în flagrant trei bărbaţi din Piteşti, care vindeau cannabis şi ciuperci halucinogene din categoria drogurilor de mare risc. Tinerii, de 22, 23, respectiv 24 de ani, au fost ridicaţi de pe o stradă din oraş. În plus, poliţiştii au depistat asupra bărbaţilor şi un colet [...]

Peste 20.000 de oameni din sudul judeţului Argeş stau de patru zile fără curent electric, după ce rafalele de vânt şi viscolul puternic au distrus reţelele de medie tensiune. Oamenii au apelat la lumânări şi lanterne. Cel mai grav este faptul că situaţia nu se poate remedia până săptămâna viitoare. Stâlpi din beton rupţi, troiene [...]

În intervalul 27 ianuarie – 28 ianuarie, ora 10.00, Regia Autonomă Județeană de drumuri Argeș R.A. a acționat la dezăpezirea drumurilor județene de pe raza județului. S-a intervenit pe următoarele drumuri, cu autobasculante cu lamă RNSP: Zona District Piteşti: - DJ 703 Crivățu – Limita Admin. Jud. Argeș/Olt - DJ 703 A Cotmeana – Poiana [...]

În data de 26.01.2012 poliţiştii din cadrul BCCO Piteşti împreună cu procurorii DIICOT au organizat o acţiune cu scopul identificării şi prinderii membrilor unei grupări de traficanţi de persoane ce avea ca principală activitate traficul de minore, ce erau exploatate sexual pe raza judeţului Argeş, clienţii fiind racolaţi în special din rândul cunoscuţilor sau racolaţi [...]

13 autoturisme au rămas blocate miercuri noaptea pe un DJ 659 din Argeş, între localităţile Mozăceni şi Negraşi. Din cauză că acolo este zonă de câmp, vântul a viscolit zăpada pe şosea, formând troiene, iar maşinile nu au mai putut înainta. O persoană a ajuns la spital cu degerături severe, existând pericolul să-şi piardă un [...]

Una din categoriile sociale care se află în prim-planul mediatic al acestor zile este, fara indoiala, cea a jandarmilor. Practic, alături de politicienii angrenati in institutiile statului, jandarmii sunt, in prezent, bugetarii cu cea mai dificila soarta. Multe lucruri s-au spus despre ei în aceste zile, unele argumentate, altele mai putin susținute cu argumente. Iar un fapt care a circulat prin media acestor [...]

Un poliţist aflat în misiune a lovit 3 maşini. Accidentul s-a produs în comuna argeşană Mărăcineni, iar de vină este o groapă. Un cauciuc al maşinii a explodat după ce şoferul a intrat cu Loganul de serviciu în groapă. A pierdut controlul volanului şi a avariat trei maşini. Poliţistul spune că urmărea un şofer care [...]

Dacia Lodgy, monovolumul pe care Automobile Dacia îl va lansa oficial în martie la Salonul de la Geneva, a fost surprins pe străzile din România, pe DN Târgoviște Pucioasa. Se presupune că se efectuau ultimele teste de către constructorul de la Mioveni.

Guvernul României a aprobat lista cuprinzând 7 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu. Obiectivele, în valoare totală de 451.733.000 lei, fac parte integrantă din Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi constau în regularizări ale cursurilor de [...]

Dacia va intra pe segmentul citadinelor, cu un model de clasă mică, Dacia City, potrivit publicaţiei franceze Auto Plus, citată de argesul.info. Cel mai probabil, noul model, deocamdatră un secret al celor de la Renault, va fi scos în producţia de serie începând din 2014. În varianta sa de bază, care va fi minimalistă, preţul [...]

Aproximativ 250 de persoane au protestat, miercuri seară, la Piteşti, huiduind şi scandând lozinci antiprezidenţiale, printre manifestanţi fiind un elev cu o pancartă pe care scria: “Roberta: 80 diferit de 170. Răducu: clasa a-2-a” şi sora lui de grădiniţă, care bătea cu o lingură într-un capac, informează Realitatea.net. “Nu-i merg bine rotiţele, nu-i merg bine [...]

Miercuri, 18 ianuarie a.c., Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș, a participat la prezentarea investițiilor Spitalului de Pediatrie Pitești în anul 2011. Prin contribuția Consiliului Județean Argeș, Spitalul de Pediatrie a beneficiat de reparații capitale, achiziție de aparatură medicală, precum și reparații curente, care au constat în: • modernizarea blocului operator, în valoare de 268.536 [...]

Un tânăr de 17 ani din Pitești a fost reţinut, luni, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Minorul a fost unul dintre tinerii care au spart geamul clădirii Casei Sindicatelor din Piteşti şi a lovit cu pumnul în faţă un jandarm, în timpul protestelor de luni. “Procurori ai [...]

Automobile Dacia va lansa Lodgy în România în luna iunie, iar modelul furgon după vacanţa de vară, ambele modele urmând să fie produse la fabrica Renault din Maroc, a declarat marţi directorul comerical al companiei, Thomas Dubruel. Lodgy va fi lansat în luna martie la Salonul Auto de la Geneva. Oficialul Dacia a spus că grupul Renault [...]

Vânzările de automobile Dacia în România au scăzut anul trecut cu 16%, de la 36.730 autoturisme în 2010 până la 30.867 în 2011, potrivit datelor companiei. Pe plan global, vânzările de autoturisme Dacia au scăzut cu 1,5%, în 2011, de la 348.723 unităţi la 343.233 unităţi, scrie evz.ro. Dacia a vândut anul trecut, la nivel [...]

O femeie de 101 ani din Căldăraru, județul Argeş a vrut să vină la manifestările de stradă din Bucureşti. Ea le-a spus rudelor care au venit s-o sărbătoreasc la împlinirea a 101 ani că dorinţa ei este să fie linişte în ţară şi că, dacă n-ar fi durut-o piciorul, ar fi venit în Capitală, scrie [...]

Peste 500 de persoane protestează, luni seară, în Piaţa Vasile Milea din Piteşti, iar, la un moment dat, doi participanţi la acţiune l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele pe adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, aceştia fiind duşi la Poliţie pentru audieri, potrivit Mediafax. Protestatarii scandează lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, precum: “Jos Băsescu”, [...]

“E timpul ca țara sa se trezească, mai bine mai târziu decat niciodata !!! Pitesteni fiți solidari cu țara, fiți solidari cu Arafat și cu toți oamenii care au făcut atâtea pentru țară și au fost tratați cu nesimțire !!! E timpul sa spunem NU !!! JOS BĂSESCU !!! JOS DICTATURA !!! JOS CORUPȚIA !!!” Acesta este unul dintre indemurile postate pe Facebook de mai multi piteșteni care își cheamă concetățenii în stradă. Potrivit Adevarul.ro, 1100 de piteşteni s-au pus de acord pe Facebook să participe la un miting de protest împotriva preşedintelui [...]

In prezența conducerii Consiliului Județean Argeș directorul ADR Sud Muntenia și reprezentanții Școlii Speciale Valea Mare, miercuri, 11 ianuarie s-a semnat contractul de finanțare a proiectului “Consolidare, reabilitare și extindere Școala Specială Valea Mare”. Valoarea proiectului cu finanțare europeană este de 3.498.405,48 lei, din care cofinanțarea este de 56.550,30 lei, iar perioada de implementare este de [...]

Miercuri, 11 ianuarie 2012, a avut loc recepția finală a lucrărilor la drumul județean de interes turistic DJ 734 Lerești – Voina, investiție realizată cu finanțare europeană al cărei beneficiar este Consiliul Județean Argeș. La recepție au participat Florin Tecău, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, Gheorghe Tonghioiu, primarul comunei Lerești, [...]

Ministerul Mediului si Pădurilor anunţă că Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost promulgată joi, 5 ianuarie 2012, de către preşedintele României şi va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Pentru a fi publicată în Monitorul Oficial, legea trebuie transmisă de la Preşedinţie către Camera [...]