Loading…
Esti aici:  Acasa  >  Stiri Arges  >  Articol curent

Noul Cod Civil a intrat în vigoare de la 1 octombrie. Ce noutăți aduce NOUL COD CIVIL?

Autor   /   2 October 2011  /   Fara comentarii

Începând cu 1 octombrie a intrat în vigoare noul Cod Civil. Noile reglementari civile modifică vechiul cod civil, adoptat in urma cu 147 de ani, în 1864, pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Noul Cod Civil aduce modificări esențiale în privința unor domenii precum respectul vieții private și al demnității persoanei umane, divorțul, transmisiunea moștenirii și testamentul. Noul Cod introduce și două noi instituții legale: logodna și convenția matrimonială.

Noul Cod civil prevede trei tipuri de regimuri matrimoniale:

1. regimul comunităţii legale;

2. regimul separaţiei de bunuri;

3. regimul comunităţii convenţionale.

Alegerea unui alt regim juridic decât cel al comunităţii legale (care era singurul permis de lege până la intrarea în vigoare a noului Cod civil), se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale: practic părţile trec de la regimul comunităţii legale la regimul comunităţii convenţionale de bunuri sau se stabilesc să aleagă regimul separaţiei de bunuri.

Convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut stabilit dinainte. Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu nulitatea absolută a actului.

Se poate încheia înainte de căsătorie (şi atunci va produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei); în timpul căsătoriei (şi atunci va produce efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei).

Obiectul convenţiei matrimoniale îl constituie regimul matrimonial pe care soţii îl aleg ca alternativă la regimul matrimonial legal.

Convenţia matrimonială se supune dispoziţiilor legale privind regimul matrimonial ales, cu excepţia cazurilor speciale prevăzute de lege; în caz contrar, convenţia devine nulă în mod absolut. Prin convenţie matrimonială nu pot fi încălcate regulile imperative comune tuturor regimurilor matrimoniale. Nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau transmiterii moştenirii legale.

Clauza de preciput este dreptul de a lua unul sau mai multe bunuri comune înainte de partaj.

Prin convenţie matrimonială se poate conveni ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie (drept de proprietate asupra unui bun nedivizat în cotă parte) sau în coproprietate. Poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei. Nu este supusă raportului donaţiilor (obligaţie pe care o au descendenţii şi soţul supravieţuitor de a aduce la masa succesorală bunurile primite ca donaţie de la defunct), ci numai reducţiunii liberalităţilor (restrângere prin hotărâre judecătorească a deciziei unei persoane decedate de a-şi dona bunurile dacă prin aceasta s-a afectat rezerva succesorală a anumitor moştenitori).

Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea convenţiei matrimoniale, bunurile ce fac obiectul clauzei. Devine inaplicabilă atunci când comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător ori când aceştia au decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni. Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.

Pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.

După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei (de la ofiţerul de stare civilă), notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al convenţiei către: Serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie; Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale; celelalte registre de publicitate – ţinând seama de natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerţului, precum şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege (în toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităţilor de publicitate speciale neputând fi acoperită prin înscrierea făcută în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale); aceste dispoziţii nu exclud dreptul oricăruia dintre soţi de a solicita îndeplinirea formalităţilor de publicitate.

Orice persoană poate cerceta Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea de extrase de certificate, fără a fi obligată să justifice vreun interes.

Convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi, decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate menţionale sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. Aceasta înseamnă că, dacă există un act secret cu privire la regimul matrimonial, atunci el produce efecte numai între soţi şi nu poate fi opus terţilor decât dacă se face dovada că terţul a ştiut conţinutul acestui act pentru care nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate. Convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei.

Convenţia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, în aceleaşi condiţii cerute pentru încheierea ei. Dispoziţiile privind publicitatea şi respectiv inopozabilitatea convenţiei matrimoniale sunt aplicabile.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi pentru motive temeinice, având avizul medical şi acordul ocrotitorului legal, se poate căsători, poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă. În lipsa încuviinţării sau a autorizării, convenţia încheiată de minor poate fi anulată în condiţiile prevăzute de lege. Acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei.

În cazul în care convenţia matrimonială este nulă sau anulată, între soţi se aplică regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă.

Consiliul de familie – instituţie introdusă de noul Cod civil. Ce atribuţii va avea?

Consiliul de familie este o nouă instituţie introdusă prin Codul civil, care va intra în vigoare la 1 octombrie, consiliul putându-se constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului.

Atribuţiile consiliului de familie sunt prevăzute la articolele 124-132 din Codul civil.

Consiliul de familie din noul Cod civil este cu totul diferit ca şi componenţă, rol, şi situaţii în care se constituie, de instituţia cu aceeaşi denumire reglementată prin Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, definită ca fiind “asociaţia fără personalitate juridică şi fără scop patrimonial, formată din membrii familiei care au capacitate deplină de exerciţiu”, cu rol de prevenire a situaţiilor conflictuale şi de medierea înte membrii familiei.

Din conţinutul textelor care se referă la consiliul de familie rezultă că acesta este un organ consultative (fără personalitate juridică), constituit de instanţa de tutelă, cu rolul de a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului. Până la înfiinţarea instanţelor de tutelă, aribuţiile acestora sunt exercitate de către judecătorii.

Pot face parte din consiliul de familie rudele, afinii, ţinând seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite şi alte personae care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia. Soţul şi soţia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiaşi consiliu de familie.

Nu pot fi membri în consiliul de familie: tuturele; minorul, persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau cel pus sub curatelă; cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinţeşti sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atare de către o instanţă judecătorească; cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiţiile articolului 158 din Cod; cel aflat în stare de insolvabilitate; cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părinte care exercita singur, în momentul morţii, autoritatea părintească.

Poate refuza să facă prte din consiliul de familie cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.

Consiliul de familie se instituie atunci când minorul se află în situaţia de a se insitui tutela. Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi , necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

În cazul ocrotirii minorului prin părinţi, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie spcială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie.

Consiliul de familie poate fi constituit de către instanţa de tutelă numai la cererea persoanelor interesate; persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a fi membri ai consiliului de familie sunt convocate la domiciliul minorului de către instanţa de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror alte personae care au cunoştinţă despre situaţia minorului.

Instanţa de tutelă constituite consiliul de familie format din trei persoane dintre cele cu vocaţie, ţinând seama de gradul de rudenie al membrilor şi de relaţiile personale cu familia minorului. Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora.

Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani este ascultat, iar pe lângă cei trei membri ai consiliului de familie, instanţa de tutelă numeşte şi doi supleanţi.

Consiliul de familie, prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă, îşi îndeplineşte rolul de a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului astfel: dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instanţei de tutelă, şi ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative şi deciziile se iau în mod valabil cu votul majorităţii membrilor săi. La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat. Deciziile cosiliului de familie vor fi motivate şi consemnate într-un registru special constituit, ţinut de unul dintre membrii consiliului, desemnat în acest scop de instanţa de tutelă. Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Încheierea actului de nrespectare a avizului atrage numai răspunderea tutorelui.

Exemple de avize consultative: măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul consiliului de familie, cu excepţia măsurilor care au character curent; avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă sunt necesare pentru orice acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului făcute de tutore, pentru renunţarea la drepturile patrimoniale ale minorului şi pentru încheierea în mod valabil a oricăror alte acte ce deăşesc dreptul de administare; în cazul recunoaşterii capacităţii depline de exerciţiu minorului pus sub tutelă, care a împlinit vârsta de 16 ani, instanţa de tutelă va cere şi avizul consiliului de familie.

Instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, ţinând seama de mărimea şi compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părţi a acestuia să fie încredinţată, potrivit legii, unei personae fizice sau personae juridice specializate. Deşi tutela este o sarcină gratuită, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, tutorele poate primi o remuneraţie al cărei cuantum va fi stabilit de instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie şi tot cu avizul acestuia instanţa de tutelă va putea modifica sau suprima această remuneraţie.

Exemple de decizii: consiliul de familie stabileşte suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale şi poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă; consiliul de familie indică instituţia de credit la care se depun, pe numele minorului, sumele de bani care depăşesc nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi instrumentele financiare.

Totodată, consiliul de familie poate face plângere la instanţa de tutelă cuprivire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor; consiliul de familie sau oricare membru al acestuia pot promova acţiunea în anularea actelor de dispoziţie sau care depăşeşte dreptul de administare făcute de tutore. La numirea sau, după caz, în timpul tutelei, consiliul de familie poate formula o cerere la instanţa de tutelă pentru ca tutorele să dea garanţii reale sau personale.

Alte atribuţii: membrii consiliul de familie trebuie să fie prezenţi la inventarierea bunurilor minorului. Membrii consiliului de familie sunt ţinuţi să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au faţă de minor. Dacă în aceste condiţii nu le-a declarat se înţelege că au renunţat la ele. În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanţa de tutelă a constituit consiliul de familie, tutorele va fi numit cu consultarea consiliului de familie.

În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către instanţa de tutelă.

Noul Cod civil: Orice persoană dispărută poate fi declarată moartă după doi ani

Noul Cod civil prevede că în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii despre ea.

Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie, stipulează noul cod.

Potrivit articolului 49 din Noul Cod civil al României, care intră în vigoare la 1 octombrie, în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.

“Dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic”, prevede alineatul 2 al articolului 49.

Cazurile speciale sunt reglementate de articolul 50, care notează la alineanul (1) că cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puţin şase luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.

“(2) Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc dispariţia nu poate fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile articolul 49 alineatul (2). (3) Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie”, stipulează noua lege.

Articolul 51 reglementează procedura de declarare a morţii, respectiv soluţionarea cererii de declarare a morţii care se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

În ce priveşte data prezumată a morţii celui dispărut, articolul 52 prevede că “(1) cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii, se socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii; (2) în lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz; (3) instanţa judecătorească poate rectifica data morţii stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (1) şi (2), dacă se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare”.

Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.

Anularea hotărârii de declarare a morţii este stabilită de articolul 54, care prevede că “(1) dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea; (2) cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispoziţiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii ştia ori trebuia să ştie că persoana declarată moartă este în viaţă”.

Orice persoană interesată poate cere oricând anularea hotărârii declarative de moarte, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui declarat mort, mai prevede articolul 55 din Noul Cod civil al României, care intră în vigoare la 1 octombrie.

Noul Cod civil al României reglementează încheierea logodnei

Noul Cod civil al României reglementează încheierea logodnei, care nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, neputând fi condiţie pentru căsătorie.

Articolul 266 din noul Cod civil prevede că “(1) logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria; (2) dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă”.

Alineatul (3) arată că încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

“(4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. (5) Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie”, mai prevede articolul citat.

Articolul 267 stipulează că “(1) logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria; (2) clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă; (3) ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă”.

În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii. Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici, prevede articolul 268.

În continuare, articolul 269 reglementează răspunderea pentru ruperea logodnei.

“(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. (2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condiţiile alin. (1)”, arată articolul citat.

Dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 268 şi 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

Viaţa privată va fi mult mai bine protejată

Interceptarea fără drept a unei convorbiri private, comisă prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea în cunoştinţă de cauză a unei asemenea interceptări, precum şi ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, potrivit noului Cod civil, constituie atingeri ale vieţii private.

Articolul 70 din noul Cod civil al României reglementează dreptul la libera exprimare. “(1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare. (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75″, prevede articolul citat.

Articolul 75 impune limitele: “(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune”.

Potrivit articolului 71 referitor la dreptul la viaţa privată, “(1) orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private”. Alineatul (2) prevede că nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la articolul 75, iar alineatul (3) al articolului 71 stipulează că este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Articolul 72 privind dreptul la demnitate prevede că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la propria imagine este reglementat de articolul 73, care arată: “(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile”.

Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private: “a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal; b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări; c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia; d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal; e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză; g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite; h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană; i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele”, stipulează articolul 74 din noul Cod civil.

Articolul 76 privind prezumţia de consimţământ prevede: “Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris”.

În continuare, articolul 77 arată că orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de legea specială.


Citeste si...

Comentează folosind contul de Facebook

    Print       Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

You might also like...

sub al II-lea

EVALUAREA NATIONALA 2014: Subiectele la Limba si literatura romana

Citeste mai mult →